joi, 2 februarie 2017

2 Februarie - Intampinarea Domnului


Pe 2 februarie, când se împlinesc 40 de zile de la Naşterea lui Iisus Hristos, creştinii ortodocşi sărbătoresc, cu pioşenie, Întâmpinarea Domnului, un mare praznic împărătesc. Chiar de la începutul secolului al V-lea, sărbătoarea se respecta la Ierusalim cu aceeaşi mare bucurie, ca şi Sfintele Paşti.

Sfânta Fecioară Maica şi blândul Iosif, logodnicul ei, l-au adus la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, pe pruncul Iisus respectând astfel porunca Legii vechi şi a Bisericii Vechiului Testament. Această Lege prevedea ca întâiul născut de parte bărbătească să fie închinat lui Dumnezeu, atunci când se împlineau 40 de zile de la naşterea sa. Pentru respectarea deplină a Legii vechi, Fecioara Maria şi blândul Iosif au adus la Templu, ca jerfă, o pereche de turturele. Cu acest prilej, la Templu se împlinea şi ritualul de curăţire a mamei după naştere.

În această zi de sărbătoare, creştinii ortodocşi cinstesc şi ziua când, bătrânul Simeon, vestit de Duhul Sfânt, a mers la Templu pentru a-L întâmpina pe Pruncul Iisus, cel dintâi născut. Simeon L-a luat în braţe pe Hristos şi a rostit printre lacrimi: „Acum slobozeşte (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta". (Luca 2, 29-30).

În ziua praznicului este cinstită şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cunoscută sub numele de" Îmblânzirea inimilor împietrite" sau „Profeţia Lui Simeon", în care Mama lui Iisus este înfăţişată fără pruncul său, iar şapte săbii îi străpung pieptul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu